Pastor: Florin Enescu
Pasaj: Fapte 25:26 - 26:32 "Nebun pentru Cristos!"
Descriere
Calvary Chapel Bucureşti, 26 Septembrie 2010. Pavel se afla încă în custodia romană, sub conducerea lui Festus, noul guvernator al Cezareei, care şi-a dat seama foarte curând că acest cetăţean roman nu este reţinut pe temeiuri sănătoase. Astfel, Festus pune la cale o serie de lucruri prin care vrea să descopere „capul de acuzare” al lui Pavel. După câteva încercări eşuate de a afla sau chiar inventa vina lui Pavel, pentru că îl avea în vizită pe Regele Agripa, Festus îi cere acestuia să-l ajute cu acest caz, prin a-l audia şi investiga pe Pavel. Astfel, în această secţiune vom vedea cum Pavel ajunge din poziţia de judecat, în judecător, punându-l pe Agripa şi pe Festus înaintea Adevăratului Judecător, dar care venise ca Mântuitor, Isus Cristos! În această secţiune învăţăm ce rol important joacă mărturia personală a felului cum Dumnezeu a lucrat l-a mântuirea noastră. Să nu ne fie ruşine de Evanghelia primită, chiar dacă oamenii ne vor crede/face nebuni, aşa cum i s-a întâmplat şi lui Pavel.

